străgăneală sf vz tărăgăneală

STRĂGĂNEALĂ, străgăneli, s. f. Faptul de a străgăni, piedică ridicată în calea unei acțiuni; sîcîială. Zîna zbura lin, dar zbura trecînd peste dealuri, peste văi, peste poduri și orașe, pe cînd urmăritorul ei era nevoit să alerge pe jos în fugă, să meargă pe pămînt, să ocolească toate piedicile și să întîmpine tot felul de străgăneli. POPESCU, B. III 63. După mai multe străgăneli... pe la sfîrșitul lui octombrie, Caragea a putut ieși din Constantinopol. GHICA, S. 28.

STRĂGĂNEALĂ², străgăneli, s. f. Faptul de a străgăni, piedică ridicată în calea unei acțiuni; sîcîială.

STRĂGĂNEALĂ¹ s. f. v. tărăgăneală.

străgăneală f. șicană, piedecă: să întâmpine tot felul de străgăneli ISP.

străgăneálă, -ésc V. trăgăneală, -nez.

dărăgăneală sf vz tărăgăneală

tărăgăială sf vz tărăgăneală

tărăgăneală sf [At: GHICA, ap. CADE / V: (pop) tr~, (îrg) str~, ~găia~, (reg) dă~ / Pl: ~eli / E: tărăgăna + -eală] (Pop) 1 Tărăgănare (1). 2 (Rar) Târâre (2).

trăgăneală sf vz tărăgăneală

TĂRĂGĂNEALĂ, tărăgăneli, s. f. Faptul de a tărăgăna; amînare continuă, tergiversare, tărăgănare. Va observa tărăgăneala revizorului. REBREANU, R. I 96. – Variantă: tărăgăială (VLAHUȚĂ, N. 202) s. f.

tărăgăneálă, -ănésc, -néz, -ăĭală-, -ăĭesc, V. trăgăn-.

trăgăneálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a trăgăni. – Și străgăn-, tărăgăn- și tărăgăĭală.

tărăgăneală s. f., g.-d. art. tărăgănelii; pl. tărăgăneli

tărăgăneală s. f., g.-d. art. tărăgănelii; pl. tărăgăneli

tărăgăneală s. f., g.-d. art. tărăgănelii; pl. tărăgăneli

tărăgăneală, -neli.

STRĂGĂNEALĂ s. v. șicană.

străgăneală s. v. ȘICANĂ.

TĂRĂGĂNEALĂ s. v. tergiversare.

TĂRĂGĂNEALĂ s. tărăgănare, tergiversare.

Tărăgăneală ≠ grabă