străín, -ă s. și adj. (vsl. stranĭnŭ, bg. stranen, străin). Din alt loc (țară, județ, oraș) saŭ din altă societate (popor, familie): un străin, o țară străină, o vorbă străină. Al altuĭa: a pune mîna pe o avere străină. – În vest strein. V. rom. striin (În Ps. S. și Cod. Vor. striiru). Azĭ în Serbia, Ban. Olt. Trans. strin.