STRĂINEL, -EA, străinei, -le, adj. (În poezia populară) Diminutiv al lui străin¹. Boi străinei, în coadă codălbei. TEODORESCU, P. P. 139. ◊ (Substantivat) Străinel, bădițul meu, De vrei să știi ce sînt eu, Întreabă tu florile, Florile, surorile. ALECSANDRI, P. I 97. Săraci, ochișorii mei, multă lume văz cu ei, Dar nu văz oameni d-ai mei Ci tot negri străinei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200. – Variantă: streinel, -ea (ȘEZ. I 114, SEVASTOS, C. 211, TEODORESCU, P. P. 141) adj.