STRĂJER, -Ă, străjeri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor scutiri fiscale. ♦ P. gener. (Înv. și pop.) Paznic, strajă. 2. S. m. și f. (Înv.) Tânăr care aparținea străjeriei. 3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [Var.: (înv.) strejar s. m.] – Strajă + suf. -ar.