Definiția cu ID-ul 958321:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRĂLUCIT, -Ă, străluciți, -te, adj. 1. Care strălucește; strălucitor, lucios, sclipitor. Era o lună frumoasă pe cer senin și o lumină strălucită, de se vedeau lămurit, ca ziua, pădurile de pe dealurile dimprejur. SADOVEANU, O. I 400. Ce pulberi strălucite prin ceruri se întind. MACEDONSKI, O. I 116. Neguri albe, strălucite, Naște luna argintie, Ea le scoate peste ape, Le întinde pe cîmpie. EMINESCU, O. I 72. Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază. ALEXANDRESCU, M. 22. 2. (Despre oameni) Distins, remarcabil. A fost elev strălucit și a luat diploma cu distincție. REBREANU, R. I 95. Făcu un ospăț foarte mare în cinstea nepotu-său, la care ospăț au fost poftiți cei mai străluciți oaspeți. CREANGĂ, P. 231. Mihai îi trimise... doi soli, pe banul Mihalcea și pe logofătul Stoica, cei mai străluciți dintre sfetnicii lui. BĂLCESCU, O. II 270. ♦ Plin de strălucire; glorios. Tu nu trebuie să te gîndești la iubire înainte de a-ți face o carieră strălucită. CĂLINESCU, E. O. I 125. Au trecut timpii acei, timpi de fapte strălucite. ALEXANDRESCU, M. 16. ♦ Fastuos, bogat, splendid. După acestea... au făcut împăratul... o nuntă strălucită. SBIERA, P. 129. Din vreme în vreme da baluri strălucite. NEGRUZZI, S. I 86.