3) strănút, a -á v. intr. (lat. sternûtáre, a strănuta des, d. sternúere, a strănuta, it. starnutare și -tire, pv. sp. estornudar, fr. éternuer). Expir convulsiv și violent aeru pe nas și pe gură, cum se întîmplă cînd te gîdili în nas orĭ aĭ guturaĭ. – Și stărnut și strenut. V. străfig.