STRĂPUNGE, străpung, vb. III. Tranz. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu» și arătînd instrumentul) A înfige într-un lucru un obiect cu vîrf ascuțit (făcîndu-l să răzbată în partea cealaltă); p. ext. (cu privire la ființe) a ucide cu o armă ascuțită. Lasă tînguirile și vorbele de prisos, ori te străpung și te zvîrl în rîpă, ca să te mănînce hultanii. SADOVEANU, F. J. 152. Fînul și snopii îi străpungi și-i încarci. SBIERA, P. 14. Îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul și i-o presură cu sare și cu piperi. CREANGĂ, P. 13. Peste Radu năvălea Cu cinci lănci îl străpungea. ALECSANDRI, P. P. 199. ◊ Fig. Îmi zîmbea numai necontenit și mă străpungea cu ochii. SADOVEANU, O. VIII 9. ◊ Absol. Săracu ciubotăraș, Tot împunge și străpunge. SEVASTOS, N. 300. ◊ Refl. Era în stare să se străpungă, diavoloaica, pentru ca să-și apere... onoarea. ALECSANDRI, T. I 423. ◊ (Subiectul este instrumentul înfipt) Dușmanu-n luptă l-a ajuns, Un fier în coastă, l-a străpuns. MACEDONSKI, O. I 156. ◊ (Poetic) Crucea bisericii străpungea seninul. GÎRLEANU, L. 29. Deodată o suliță de foc străpunge perdeaua de arbori. Porțile zilei se deschid și, în valuri, curge lumina pe văi. VLAHUȚĂ, O. A. II 125. ◊ Fig. Vorbele tari ale răzășului îl străpungeau și-l usturau. SADOVEANU, O. VII 66. În clipa în care se oprește trenul, un fior de groază îi străpunge inima. SP. POPESCU, M. G. 28. ◊ Intranz. În rangurile rupte zbor glonții vîjîind Și-n ele baioneta străpunge zîngănind. ALECSANDRI, P. II 158. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. Ieșirăm în livadă. Parcă ploua lumina, străpungînd pomii înfloriți. SADOVEANU, O. V 682. Razele soarelui treptat străpung și răsipesc umbra. ODOBESCU, S. III 319. ◊ Intranz. Țipătul lor [al rațelor sălbatice] era parcă glasul acestui îngheț de pe urmă, glas al ploilor scurte amestecate cu zăpadă, printre care străpungeau fîșii din soare gata să se stingă. DUMITRIU, N. 289. ◊ Expr. A străpunge frontul = a sfărîma linia de apărare a inamicului, a pătrunde dincolo de această linie.