STÎLCIT, -Ă, stîlciți, -te, adj. 1. Bătut crunt; schingiuit. Au venit derbedeii stîlciți și împușcați cu halice să mărturisească atltea minciuni, încît lui Ali i-a fost iar greață de lumea asta. SADOVEANU, O. L. 136. Slabă și stîlcită cum era, căzu la pat bolnavă de moarte. CREANGĂ, P. 13. 2. Lovit, zdrobit (prin cădere); schilodit, cotonogit. Veneau... cîte cu un picior frînt sau cu boii stîlciți. CREANGĂ, A. 26. 3. Fig. (Despre pronunțare, vorbire) Greșit, pocit, stropșit. După ce turcul își sfîrși, din capul scării, discursul pregătit într-o franțuzească stîlcită, ofițerul de cuart îi spuse că veneau din Alexandria. BART, S. M. 46. ◊ (Adverbial) Numele lui pronunțat stîlcit și de nerecunoscut. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 13. ♦ (Despre felul cum se execută o melodie) Greșit, fals. Magda... se alinta cu degete ușoare pe clapele... pianului și, din gamele-i nebunatice și stîlcite, simțirea nu lipsea. HOGAȘ, M. N. 48.