STÎNJENIT, -Ă, stînjeniți, -te, adj. 1. Împiedicat, oprit; stingherit. 2. Jenat, încurcat, intimidat. S-au așezat cerînd, cu înfățișări stînjenite, să mă așez și eu. SADOVEANU, N. F.165. Inginerul a rîs și el, stînjenit. C. PETRESCU, R. DR. 249. Adela, împurpurată și stînjenită, era acum fata de altădată. IBRĂILEANU, A. 148. ◊ (Adverbial) Se uită în ochii celor ce au plecat urechea la șoapte; dar ei surîd strîmb stînjenit, și își feresc privirea. DUMITRIU, N. 170. Privea stînjenit într-o parte. GALAN, Z. R. 333.