STÎRPITURĂ, stîrpituri, s. f. Ființă degenerată, nedezvoltată la trup, pipernicită și pocită; pocitanie, pocitură. [Țapul] întăi era o stîrpitură, mic și prizărit de-l da vîntul jos. SADOVEANU, O. VI 103. Și de-ar fi macar ceva mai chipeș, dar e o stîrpitură de om, bre, numai de-o șchioapă. HOGAȘ, DR. II 131. Nu putură face și ei măcar o stîrpitură de copil. ISPIRESCU, L. 133.