stăruință sf [At: ASACHI, L. 81¹/34 / Pl: ~țe, (rar) ~ți / E: stărui + -ință] 1 Continuare a existenței (mai mult decât era de așteptat sau decât se estimase) în aceeași stare, sub același aspect etc. Si: dăinuire (1), durare² (2), menținere, păstrare, perpetuare, persistență, rămânere, (rar) perpetuație, perseverație, stăruire (1), (înv) stăruială (1), (îvr) stătorie. 2 (Rar; pex) Permanență. 3 Rămânere, în mod ferm și constant, la o idee, pe o poziție etc. Si: insistență, perseverență, persistență, (rar) perseverație. 4 Statornicie în ceva Si: insistență, perseverență, persistență, (rar) perseverație. 5 Continuare a unei acțiuni cu consecvență Si: insistență, perseverență, (rar) perseverație, (înv) stăruială (2) stăruire (3). 6 Stăruire (3). 7 (Îlav) Cu ~ În mod insistent Si: cu asiduitate, cu insistență, cu sete, perseverent, stăruitor (2), (înv) cu stăruială (4). 8 (Îal) Într-un mod care denotă râvnă Si: cu râvnă, (înv) cu stăruire (5). 9 (Îal) Stăruitor (5). 10 Acordare a unei atenții deosebite unei probleme, unei acțiuni. 11 Oprire îndelungată, cu răbdare, asupra unei chestiuni. 12 (Pex) Studiu îndelungat și aprofundat. 13 Intervenție repetată pe lângă cineva cu o cerere, cu o rugăminte Si: insistență, (fam) pistonare, stăruire (7). 14 (Pex) Rugăminte.