subîmpărțire sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~btî~, suptî~ / Pl: ~ri / E: subîmpărți] 1 Subdivizare. 2 (Ccr) Parte componentă dintr-un tot sau dintr-o parte mai mare Si: subdiviziune, subunitate, (înv) subîmpărțitură.

SUBÎMPĂRȚIRE, subîmpărțiri, s. f. Acțiunea de a subîmpărți și rezultatul ei; (concretizat) parte care intră în componența unei părți mai mari; subdiviziune; grupă. Gradații își chemau subîmpărțirile și-și numărau oamenii. SADOVEANU, O. VI 75.

SUBÎMPĂRȚIRE s.f. Acțiunea de a subîmpărți și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Parte care intră în compunerea unei părți mai mari; subdiviziune. [< subîmpărți].

SUBÎMPĂRȚIRE s. f. acțiunea de a subîmpărți; parte care intră în compunerea unei părți mai mari; subdiviziune. (< subîmpărți)

SUBÎMPĂRȚIRE ~i f. 1) v. A SUBÎMPĂRȚI. 2) Parte căpătată prin divizarea unei părți dintr-un tot deja împărțit; subdiviziune. /v. a subîmpărți

*subîmpărțíre f. Împărțire maĭ mică a uneĭ împărțirĭ maĭ marĭ (subdiviziune).

subîmpărți vtr [At: CR. (1829), 123/2 / V: (înv) ~btî~, (îvr) suptî~ / Pzi: subîmpart / E: sub¹- + împărți cf fr subdiviser] 1-2 (Complementul sau subiectul indică porțiuni, părți etc. dintr-un tot deja împărțit) A (se) împărți, a (se) separa (în continuare) în mai multe părți Si: a (se) subdivide (1-2), a (se) subdiviza (1-2). corectat(ă)

subtîmpărțire sf vz subîmpărțire

suptîmpărți v vz subîmpărți

suptîmpărțire sf vz subîmpărțire

SUBÎMPĂRȚI, subîmpart, vb. IV. Tranz. A împărți o parte dintr-un tot în părți mai mici; a subdivide. A subîmpărți un capitol în paragrafe.

SUBÎMPĂRȚI vb. IV. tr. A împărți în mai multe părți mai mici o parte dintr-un întreg deja împărțit; a subdivide. [P.i. subîmpart. / < sub- + împărți, după fr. subdiviser].

SUBÎMPĂRȚI vb. tr. a împărți în mai multe părți mai mici o parte dintr-un întreg deja împărțit; a subdivide. (după fr. subdiviser)

A SUBÎMPĂRȚI subîmpart tranz. A împărți a doua oară; a subdiviza. [Sil. sub-îm-] /sub- + a împărți

subîmpărțì v. a subdivide.

*subîmpárt și -ărțésc, a -í v. tr. Împart ceĭa ce era deja împărțit (subdivid).

subîmpărțire (desp. su-bîm-/sub-îm-) s. f., g.-d. art. subîmpărțirii; pl. subîmpărțiri

!subîmpărțire (su-bîm-/sub-îm-) s. f., g.-d. art. subîmpărțirii; pl. subîmpărțiri

subîmpărțire s. f. (sil. mf. sub-) împărțire

subîmpărți (a ~) (desp. su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpart, 2 sg. subîmparți, 3 sg. subîmparte, imperf. 1 subîmpărțeam, conj. prez. 1 sg. să subîmpart, 3 să subîmpartă; imper. 2 sg. afirm. subîmparte

!subîmpărți (a ~) (su-bîm-/sub-îm-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subîmpart, imperf. 3 sg. subîmpărțea; conj. prez. 3 să subîmpartă

subîmpărți vb. (sil. mf. sub-) împărți

subîmpart.

SUBÎMPĂRȚIRE s. subdiviziune, (înv.) subîmpărțitură.

SUBÎMPĂRȚIRE s. subdiviziune, (înv.) subîmpărțitură.

SUBÎMPĂRȚI vb. a (se) subdivide, a (se) subdiviza.

SUBÎMPĂRȚI vb. a (se) subdivide, a (se) subdiviza.