SUBȚIREL, -EA, -ICĂ, subțirei, -le, adj. Diminutiv al lui subțire. 1. v. subțire (I 1). Trei petunii subțirele, Farmec dînd regretelor, Stau de vorbă între ele: – Ce ne facem, fetelor?... TOPÎRCEANU, P. 36. Vezi! nici eu n-o strîng de frică: Ea-i atît de subțirică, Ca pe-o floare Poți s-o frîngi. COȘBUC, P. I 137. Dragostea din ce-i făcută? Nu-i din mere, Nici din pere, Ci-i din buze subțirele. HODOȘ, P. P. 33. Mi-e murgul sprintenel, – În picioare subțirel. ALECSANDRI, P. P. 17. ◊ (Substantivat) Subțirica din vecini [titlu]. COȘBUC, P. I 116. ◊ (Adverbial, în expr.) A zîmbi subțirel = a zîmbi subțire, v. subțire (I 1). În clipa aceea moș Petrache, ștergîndu-și fața încet, zîmbea subțirel sub mînecă. POPA, V. 236. A săruta subțirel = a săruta ușor, delicat (cu buzele strînse, din vîrful buzelor). Trandafir, trandafiraș, Drag îmi e omul cinaș, Că se-ncalță frumușel Și sărută subțirel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 384. 2. v. subțire (I 2). Se topea omătul subțirel de jos, de pe ramuri, de pe acoperișurile negre. MIRONESCU, S. A. 45. De-ar fi cucul voinicel, Făce-l-aș ibovnicel, Laibăr subțirel i-aș coase Tot cu fir și cu mătase. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 213. ◊ (Adverbial) Și-i iarnă, și-i subțirel îmbrăcat. VLAHUȚĂ, O. A. II 5. 3. v. subțire (I 4). Un vînt subțirel începu să adie. SADOVEANU, O. I 502. 4. v. subțire (I 5). Și vorbeau toți cu glasuri subțirele, de parcă ceea ce rosteau se înșira ca boabele mărunte pe-un fir de ață. PAS, Z. I 224. ◊ (Adverbial) Nastasia îngîna subțirel un cîntec și-și potrivea mușcata de la ureche într-o oglingioară cît palma. SADOVEANU, M. C. 78.