SUCIT, -Ă, suciți, -te, adj. 1. (Despre fire textile) Răsucit în jurul lui însuși printr-o mișcare continuă și în același sens. Tortul... sucit se deapănă... pe diferite mosoare. ANTIPA, P. 169. Foaie verde fir sucit. ȘEZ. IV 225. ◊ (Prin analogie) Că ș-asară l-am văzut, Cu cizmele vixuite, Cu mustețele sucite. HODOȘ, P. P. 186. ◊ Expr. Că-i sucită, că-nvîrtită, se spune cînd cineva caută pretexte, ca să se eschiveze; ba că-i una, ba că-i alta; că-i cîr, că-i mîr. Că-i sucită, că-nvîrtită, acela n-avu încotro... și a cătat să scoață găina și să i-o aducă. ȘEZ. IX 114. ♦ Învîrtit în formă de sul; învălătucit. Corola cu cinci petale... întregi sau crestate, late sau sucite. NEGRUZZI, S. I 102. 2. Cu corpul întors într-o parte. Acum veneau față în față și erau nevoite să stea tot sucite într-o parte ca să nu se vază. STĂNOIU, C. I. 199. 3. Strîmb, încovoiat. Un copac uscat stătea departe în cîmp, în atitudinea sucită a unui schilod care cere de pomană. GALACTION, O. I 79. Mătușă! de ce ai dinți așa de lungi și degete așa sucite? RETEGANUL, P. I 58. Toate crăcile copacilor astii păduri erau strîmbe și sucite. POPESCU, B. II 85. ♦ (Despre drumuri) Cu cotituri; șerpuit. O cărăruie sucită ne duce prin crăpăturile păretelui din stînga. VLAHUȚĂ, R. P. 76. Niște cărări sucite și cotite, acoperite cu un fel de iarbă mărunțică, de părea că era niște covoare așternute. ISPIRESCU, L. 243. ♦ În formă de spirală. Stăpînă sînt p-Alhambrei portice strălucite; Am grota încîntată cu-a ei coloni sucite. NEGRUZZI, S. II 133. 4. Fig. Care nu este sau nu se poartă ca toată lumea, cu care nimeni nu se poate înțelege sau acomoda; cu ciudățenii, ciudat. Uite, ce sucită ești! Înainte te văitai toată ziua, iar acum, cînd îți spune doctorul, nu vrei să înțelegi. CAMIL PETRESCU, T. II 134. Mai văzut-ai tu, de cînd ești, un om așa de sucit și de hursuz ca nepotul ista al căpitanului? HOGAȘ, H. 78. A fost odată un om care toată viața lui nu s-a putut potrivi cu lumea – un om sucit. CARAGIALE, M. 13. 5. Fig. Care nu-i cum trebuie să fie, care este potrivnic naturii, bunului simț, judecății. Eu, răspunde celălalt, sînt mintea, umblu prin lumea asta sucită și direg ce strică blăstămatul de noroc. RETEGANUL, P. IV 21. Nu știu în ce-ntunerec se pierde-a mea gîndire, Cît viața mi-e amară, cît traiul mi-e sucit. BOLINTINEANU, O. 207. ♦ Neobișnuit, nefiresc, nepotrivit. Purtați niște haine sucite pe niște trupuri stricate, în care mă îndoiesc că este inimă. NEGRUZZI, S. I 245.