SUFERINȚĂ, suferințe, s. f. Durere fizică sau morală. Suferințele lui morale deveneau din ce în ce mai mari și mai vătămătoare sănătății lui. VLAHUȚĂ, O. A. I 90. Lună, tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gîndirilor dînd viață, suferințele întuneci. EMINESCU, O. I 130. ◊ Expr. A fi în suferință = a-i lipsi cuiva ceva. Tomșa stătea bine în scaun, însă boierii erau în suferință și în mare nemulțămire. SADOVEANU, O. VII 118. – Pl. și: suferinți (SADOVEANU, B. 126, EMINESCU, O. I 192, TEODORESCU, P. P. 528).