suflet n. 1. suflare: a alerga într’un suflet; 2. vieață: a prinde la suflet, a-și da sufletul; 3. principiu de vieață și de cugetare, substanță spirituală și nemuritoare: omul constă din corp și suflet; 4. totalitatea facultăților morale și intelectuale, caracter: suflet generos; 5. cugetare intimă: ochii sunt oglinda sufletului; 6. partea morală a sufletului, conștiința, inima: om fără suflet, are ceva pe suflet; copil de suflet, adoptiv; 7. ființă: nu văzuse suflet de om; 8. individ, locuitor: oraș cu 10 000 suflete; 9. fig. motor principal: el e sufletul acestei întreprinderi; 10. termen de gingășie: sufletul meu! [Lit. suflare, de unde spirit (cf. duh): termenii abstracți pornesc toți dela noțiuni concrete (pentru locuțiunea copil de suflet, cf. sinonimul venețian fio d’anema)].