SUITĂ, suite, s. f. 1. Grup care însoțește o persoană importantă, sus-pusă. V. alai, convoi, cortegiu, escortă (2). Adeseori domnul, acompaniat de fiica sa și de o suită numeroasă de juni boieri... se urcau pe dealul Catalinei la vînătoarea cerbilor. NEGRUZZI, S. I 106. ◊ (Depreciativ) Toată lumea știe că faci parte din suita de lingăi a colonelului Rudeanu. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 8/2. Cînd îl văzu pe domnul Lică Cartojan intrînd în cîrciumă urmat de suită... se repezi să-l sărute. C. PETRESCU, Î. II 140. 2. Ciclu de piese muzicale instrumentale cu caracter diferit; (la origine) ciclu de piese muzicale independente, cu caracter de dans. Multe pasagii din suitele pentru orchestră... atestau o vînă lirică de resurse bogate. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 138, 8/1. 3. Serie, șir (de episoade, de idei etc.). Atașamentul și dragostea... pentru poeta letonă... evocate în film într-o suită de episoade. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 179, 7/2. ♦ Continuitate, legătură, înlănțuire. Observi ce gîndire eliptică are și cum îi lipsește suita în idei? C. PETRESCU, Î. II 95.