SUMBRU, -Ă, sumbri, -e, adj. 1. Întunecat, întunecos. Deasupra, într-un cer tulbure, se prelungeau dîre nesfîrșite de nori sumbri. DUMITRIU, N. 32. De deasupra Parîngului, atît de ciudat se întinde, pînă departe sub priviri, ținutul Hunedoarei, tăiat de crestele munților și plin de văi adînci, măreț și sumbru ca un fund de ocean. BOGZA, V. J. 35. Viscolea cumplit afară și era o noapte sumbră. MACEDONSKI, O. I 82. ◊ Fig. Clocea în el o mînie sumbră împotriva ei. SADOVEANU, O. L. 91. 2. Fig. Posomorît, trist, mîhnit. Noaptea umblă-adesea, prin lunga-i galerie Purtat de cine știe ce sumbră reverie. MACEDONSKI, O. I 261. 3. Chinuit de ginduri; îngîndurat. Îi măsură pe toți tăcut și sumbru. REBREANU, R. I 111. Mereu sta încrețită și sumbră a lui frunte... Plana-n veci întristarea pe pletele-i cărunte. MACEDONSKI, O. I 256. – Variantă: (învechit) sombru, -ă (GHEREA, ST. CR. I 175, EMINESCU, O. I 35) adj.