supunere sf [At: BIBILIA (1688), 57²/18 / V: (înv) ~nire, (îvr) ~puire / S: ~ppun~ / Pl: ~ri / E: supune] 1 (Îvr) Suport (1). 2 Ascundere (1). 3 Luare în stăpânire a unor teritorii, așezări, populații, prin forță armată Si: cucerire (2), înrobire, ocupare, subjugare, (îvr) supunăciune (3), supusăciune (3), (liv) sumisiune (1). 4 (Fig) Înfrângere. 5 (Îvr) Dirijare (2). 6 (Îvr; îe) A lua în ~ A înrobi. 7 (Spc; îvr) Asimilație (1) (fiziologică). 8 Cedare în fața unei influențe, a unei forțe, a unei cereri Si: ascultare (22), docilitate, (rar) supușenie (2), (îvr) sujecțiune. 9 Acceptare a subordonării în fața autorității cuiva sau a ceva Si: dependență (3), subordonare, (înv) subordinație, (îvr) subjecțiune. 10 (Îvr; ccr; lpl) Omagii. 11 (Îvr) Aducere sub acultare. 12 (Pan) Respectare strictă a unor indicații. 13 Acceptare a dependenței politice Si: (înv) închinare. 14 Faptul de a face să sufere o acțiune. 15 Punere într-o anumită situație. 16 (Înv) Prostituție. 16 Expunere a unui material, a unei substanțe la o anumită acțiune, la un anumit tratament. 17 (Înv) Presupunere.