supus, ~ă [At: N. COSTIN, L. 451 / S: ~ppus / Pl: ~uși, ~e / E: supune] 1 a (Îrg) Care este așezat dedesubt, sub ceva Si: (rar) subpus. 2 a (Pex) Ascuns² (1). 3 a (Înv; d. corpuri de armată) Așezat (la pândă) într-un loc ferit. 4 a (Îs) Tăietură ~ă Tăietură piezișă. 5 a (D. colectivități de oameni sau de teritorii locuite de acestea) Care se află (prin constrângere) sub autoritatea, sub stăpânirea cuiva Si: stăpânit, (rar) aservit, cucerit (2), înfeudat, îngenuncheat, înrobit, ocupat, subjugat. 6 a Care depinde de cineva sau de ceva Si: dependent (2), subordonat. 7-8 a, av (D. oameni, animale sau d. colectivități) (Care acționează) conform îndemnurilor, sfaturilor, ordinelor cuiva Si: ascultător (2), cuminte (12). 9-10 a, av Care acceptă ușor o stare de lucruri Si: docil (1-2). 11-12 a, av Care se consideră pe sine cu extremă modestie Si: umil, (înv) suplecat Vz obsecvios, servil, slugarnic, smerit. 13 a (D. acțiuni, manifestări și atribute ale omului) Care denotă ascultare, docilitate sau umilință. 14-15 smf, a (Înv) Angajat (1-2). 16 a (Îs) Țăran ~ Locuitor al satelor mănăstirești sau boierești din epoca feudală în Țările Române care, de la condiția de mic proprietar cu unele obligații, cu timpul, a ajuns să-și piardă proprietatea și libertățile. 17 smf Locuitor al unei țări sau al unei colectivități organizate, considerat în raport cu suveranul sau conducătorul său. 18 a (Pop; îe) A se da ~ A se preda. 19 smf (De obicei urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoană care aparține, prin cetățenie unui stat anumit Vz cetățean (1). 20 smf Persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat (fără a fi cetățean cu drepturi depline).

SUPUS¹, -Ă, supuși, -se, adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. Copiii sînt supuși și cuviincioși. RALEA, O. 120. Boii trag în jug supuși, Gata de plecare; Necăjiții cărăuși Merg pe lîngă care. IOSIF, V. 74. Ori și unde te-i duce, să fii supusă, blajină și harnică. CREANGĂ, P. 286. Ce-ți lipsește măriei-tale? N-ai cu nime război; țara este liniștită și supusă. NEGRUZZI, S. I 146. ♦ Umilit, servil. Trăiți, dom’le prefect! răspunse Ion Pravilă supus, îndesîndu-se să dea o mînă de ajutor. REBREANU, R. II 83. 2. (Învechit) Așezat sub..., ascuns, pitit. Această slabă corabie a lor s-au tîmplat a nemeri într-un șir de stînci supus în marea. DRĂGHICI, R. 206.

SUPUS³, -Ă, supuși, -se, s. m. și f. (Urmat de un calificativ arătînd statul în discuție) Persoană aparținînd prin cetățenie unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat (fără a fi cetățean cu depline drepturi). Concurăm la licitația fabricii de metalurgie. Era proprietatea unui supus francez. CAMIL PETRESCU, U. N. 48. Poartă un nume polon și supus austriac. BĂLCESCU, la GHICA, A. 413. ♦ (Învechit, mai ales la pl.) Locuitorii unei țări depinzînd de o autoritate centrală, de un stîpînitor, de un suveran. Rareori supușii țării înălțat-au ruga lor Fără să-mi aplec urechea. EFTIMIU, Î. 10. Cum văd eu, d-ta prea intri în voia supușilor. CREANGĂ, P. 230. Ca să nu-mi prăpădească toată împărăția, am fost silit... să-i dau ca bir tot al zecelea din copiii supușilor mei. EMINESCU, N. 7.

SUPUS ~să (~și, ~se) m. și f. 1) Persoană care aparține prin cetățenie unui anumit stat. 2) înv. Locuitor al unei țări dependent de o autoritate centrală sau de un stăpânitor. 3) pop. Persoană care se supune altei persoane mai mare în grad. /v. a supune

supus a. 1. dispus s’asculte: copil supus; 2. respectuos; 3. care e sub dependență: supus legilor; 4. expus: supus boalelor, morții; 5. dator a suporta: supus dărilor. ║ m. 1. cel supus autorității unui Domn, rege, împărat; 2. supus străin.

supús, -ă adj. Pus dedesupt: cerboaĭca sta cu picĭoarele supuse și cu urechea atentă (Sadov. VR. 1930, 9-10, 193). Fig. Ascultător, docil: copil supus. Respectuos: al măĭestățiĭ voastre supus servitor. Pus supt autoritate: supus legilor. Expus: supus boalelor, morțiĭ, greșelilor. Obligat, dator să suporte: supus biruluĭ. Subst. Care e supt autoritatea uneĭ țărĭ, adică are cetățenia aceleĭ țărĭ: un Bulgar supus românesc. V. podan, sudit, tîrtan.

supus adj. m., s. m., pl. supuși; adj. f., s. f. supusă, pl. supuse

supus adj. m., s. m., pl. supuși; adj. f., s. f. supusă, pl. supuse

supus adj. m., s. m., pl. supuși; f. sg. supusă, pl. supuse

SUPUS adj., s. I. 1. adj. v. dependent. 2. v. subjugat. 3. v. servil. 4. preaplecat. 5. plecat, smerit, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine ~; o privire ~.) 6. v. ascultător. II. s. cetățean. (~ al unui stat.)

SUPUS adj. v. ascuns, dosit.

SUPUS s. v. angajat, salariat, slujbaș.

supus s. v. ANGAJAT. SALARIAT. SLUJBAȘ.

SUPUS adj. 1. dependent, subordonat. (O țară ~.) 2. aservit, înrobit, robit, subjugat, (fig.) îngenuncheat. (Popor ~.) 3. servil, slugarnic, umil, (livr.) obsecvios, (înv.) slugăresc, slugos. (Prea ești ~ în fața superiorilor!) 4. preaplecat, smerit. (~ul dumneavoastră slujitor!) 5. plecat, smerit, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine ~, o privire ~.) 6. ascultător, bun, cuminte, docil, plecat, (livr.) obedient, (înv.) ascultoi. (Copil ~.)

supus adj. v. ASCUNS. DOSIT.

Supus ≠ autonom, liber