SURDA adv. În zadar, degeaba, inutil; fără rost. Asta este a mea lege, Să mă ierte, surda strig. ALEXANDRESCU, M. 286. Nu lua în grabă pe nimic arvună, Să-ți perzi surda vremea și zilele tale. PANN, P. V. I 153. Bunii maicăi frați, geaba, surda alergați. PĂSCULESCU, L. P. 249. ◊ (Astăzi mai ales în loc. adv.) De-a (mai rar de) surda (sau, învechit, de surdă). Boierii cei mari hotărîseră, îndemnați de armașul Nicoriță, să nu mai zăbovească de-a surda la Cucuteni. SADOVEANU, O. VII 130. Întrebările și rugăciunile mele le făceam în sec, căci îmi răceam gura de surda. ISPIRESCU, L. 96. Știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată. EMINESCU, O. I 23.