SURGUCI², surguciuri și surguce, s. n. (Învechit și arhaizant) Panaș din pene (de struț) împodobit cu pietre scumpe, purtat de sultani și de domnii romîni, la turban sau la ișlic (uneori și de oșteni, la căciulă). V. egretă. Fiecare oștean își pune piatră de olmaz la frunte și surguci de aur. SADOVEANU, F. J. 434. Șlicul de samur, pus cam într-o parte, era împodobit cu un surguci alb și sprijinit cu o floare mare de smaragde. NEGRUZZI, S. I 145.