Definiția cu ID-ul 509030:

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

surpá (-p, -at), vb.1. A prăbuși, a prăvăli, a arunca jos. – 2. A ruina, a distruge. – 3. (Refl.) A se ruina, a se prăbuși, a se nărui. – 4. (Refl.) A suferi de hernie. – Var. înv. surupa. Mr. surpu, surpare, megl. sărup(ari), istr. surpu. Lat. *subrūpāre (Cihac, I, 371; Meyer, Alb. St., IV, 74; Pușcariu 1702; Pascu, I, 42; REW 7451), cuvînt păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 171), sar cf., cu alte pref., it. dirupare, sp. derribar. Formele surripĭāre (Philippide, Principii, 148), subrumpĕre (Crețu 372), sau *surpĕre (Pascu, Beiträge, 12), nu sînt de preferat; der. din sb., cr. survati (Cihac, II, 381) este improbabilă. Der. surpăcios, adj. (care se surpă; abrupt); surpat (var. Olt. surupat), adj. (cu hernie); surpătură, s. f. (ruină, grămadă de moloz; aluviune, teren căzut; hernie); surpuș, s. n. (teren dărîmat); surupină (var. surupiște), s. f. (scufundare, prăbușire; lăsătură; groapă, gaură), în Olt. și Banat.