SURTUCAR, surtucari, s. m. Tîrgoveț, orășean, p. ext. intelectual. Un răstimp, moșul a rămas nemișcat, clipind des, parcă nedumerit, către lumea pestriță din sală. S-a uitat lung la surtucarii așezați pe o bancă mai în față. GALAN, Z. R. 17. Oalele și sculele aveau, fără îndoială, vreun preț și săpăturile lui Zaharia vreun rost. Altfel, n-ar veni surtucari tocmai din București să le vadă. C. PETRESCU, R. DR. 24. Cînd vedeam cîte un surtucar, mi se părea că... se ia după mine și fugeam, nici glonțu să nu mă prindă. VLAHUȚĂ, O. A. II 96.