Definiția cu ID-ul 817638:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
sus adv. (lat. susum și sursum din *sub-vorsum, *sub-versum, compus d. sub, dedesupt, și versum, vértere, a învîrti; it. sp. vpg. suso, pv. fr. sus. V. Jos, dos, învîrtesc, proză). În partea superioară, la înălțime, spre cer (stînd saŭ mergînd): el e sus, se duce sus (în etaj), se suĭe sus de tot, arunc sus. Pe sus, 1) În partea superioară, pin copacĭ, de tavan saŭ pin aer: pe sus eraŭ numaĭ florĭ, 2) În căruță (trăsură, tren, corabie, aeroplan): maĭ bine pe sus, de cît pe jos. De sus, 1) din partea superioară: a scoborî ceva de sus; 2) superior în loc (față de nivelu măriĭ): țara de sus(nordu Moldoveĭ); 3) superior în rang: ceĭ de sus (ceĭ marĭ). Fig. Aristocrat: a fi dintr’o familie de sus. Cel de sus, Dumnezeŭ. S. n. fără pl. Partea de sus: a pune o cutie cu sus’n jos. În susu apeĭ, la deal, contra curentuluĭ. Suĭ sus, urc sus, duc sus. Mă suĭ sus, mă duc sus. Iaŭ de sus (o persoană), privesc de sus, tratez ca pe un inferior. Iaŭ pe sus, umflu, duc cu de-a sila: poliția l-a luat pe sus. Interj. de aprobare saŭ de simpatie (de multe orĭ ironic); Sus Popescu! Sus cu el! Interj. de îmbărbătare saŭ de alarmă: sus, Românĭ!