SUSTRAGE, sustrag, vb. III. 1. Tranz. A-și însuși prin viclenie sau fraudă un lucru care aparține altuia; a fura. A sustrage mărfuri din depozit. A sustrage o sumă de bani. ◊ Refl. pas. Fig. Toate libertățile ce lipsesc și care se sustrag vor fi complecte într-o zi. BOLINTINEANU, O. 258. ♦ (Rar) A elimina, a îndepărta. Cuvinte devenite indispensabile limbii, cît și... forme gramaticale și sintactice, pe care nu le putem sustrage din limba noastră, fără a strica însuși caracterul său original. ODOBESCU, S. I 364. 2. Tranz. (Determinat printr-un complement în dativ sau introdus prin prep. «de la») A opri, a abate, a împiedica (de la ceva). N-am știut altceva decît să mă așez atîtea ore la birou și să scriu, să scriu, să scriu... Am evitat tot ce mi se părea că m-ar putea sustrage de la misiunea mea. C, PETRESCU, C. V. 25. 3. Refl. A folosi șiretenia sau frauda pentru a nu presta un serviciu datorat legal, a se feri (de ceva), a se eschiva (de la ceva); p. ext. a se elibera, a scăpa (de ceva). Care mister Unul spre altul mereu ne-atrage? Vrem de sub farmec a ne sustrage Și dăm de-aceeași forță de fier. MACEDONSKI, O. I 222. A te revolta împotriva unei vieți însemnează a nu te împăca cu ea, dar nu înseamnă de loc a te sustrage influențelor ei. GHEREA, ST. CR. III 385.