SUVERANITATE s. f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune de soarta, de actele sau de interesele sale; autoritatea cea mai înaltă, putere supremă. Cetățeanul este un om ce trăiește într-o republică și are parte în suveranitate (stăpînire). BĂLCESCU, O. I 352. ◊ Suveranitate națională = independența unui stat față de alte state în ce privește afacerile interne și relațiile externe. Suveranitatea poporului = putere, autoritate supremă care emană de la popor. Suveranitatea poporului trebuie să fie în faptă punerea în lucru a puterii tuturor, țărmurită de hotarele dreptății și urmînd după un duh de frăție. BĂLCESCU, O. I 352.