săgeátă f., pl. ețĭ și (vechĭ) ete (lat. ságĭtta, it. saetta, pv. sageta, saeta, vfr. saétte, sp. saeta, pg. saita. D. mrom. siγita vine ngr. saita). Vergea care avea un vîrf în forma literiĭ V și și care, în ainte de invențiunea puștilor și gloanțelor, servea ca proĭectil care se arunca cu arcu. O buruĭană acŭatică numită și săgeata apeĭ, cu frunzele ca vîrfu săgețiĭ (sagittária sagittaefólia). Pop. Săgeata de noapte, dracu. Geom. Perpendiculara lăsată din mijlocu unuĭ arc de cerc pe coardă. Iute ca săgeata, foarte ĭute.