sălășluire sf [At: DOSOFTEI, ap. GCR I, 239/8 / Pl: ~ri / E: sălășlui] 1 Locuire într-un anumit loc Si: sălășluință (1), (îvr) sălășuire (1). 2 Viețuire într-un anume loc Si: sălășluință (2), (îvr) sălășuire (2). 3 (Rar) Găsire a unui loc pentru dormit Si: sălășluință (3), (îvr) sălășuire (3). 4-6 (Înv; ccr) Sălaș (1-3). 7 (Înv; pex) Așezare umană. 8 (În concepții religioase; pan) Sălaș (7). 9 (Pan) Sălaș (8). 10 (Spc) Mică așezare umană de proporțiile unui cătun sau ale unui sat Si: (înv) sălaș (28). 11 (Înv) Stabilire a cuiva într-un anumit loc Si: instalare. 12 (Pop) Locuire, oprire temporară (într-un anumit loc). 13 (De obicei în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a găsi” etc.) Sălaș (16).