SĂMĂLUIRE s. f. (Mold.) 1. Calculare, socoteală. Patavie, în cartea sămăluirii vreamilor ..., o pune cu 39 de ani mai pre urmă. CANTEMIR HR. Greșala ce fac istoriile noastre în sămăluirea anilor ... înainte pre larg avem de arătat. CANTEMIR, HR. 2. Discernămint, judecată. Au nu toate laudele Cucunozului și sămăluirile Corbului, mi se cuvin? CANTEMIR, IST. Etimologie: sămălui. Vezi și nesămăluit, nesămăluitor, sămălui, sămăluință, sămăluitor. Cf. chiteală, chitire, chitit², chititură, chiverniseală (1), chivernisire (1), sămăluință, schiverniseală.