SĂRMĂNEL, -ICĂ, sărmănei, -ele, adj. Diminutiv al lui sărman. 1. v. sărman (1). Mario – urmă boierul – te văd sărmănică. VISSARION, B. 183. 2. v. sărman (3). (Adesea substantivat) Ce-i vinovată, sărmănica de dînsa, ca să rabde de foame. CONTEMPORANUL, III 794. Ah! omule sărmănele, Mîngîie-te cu-a mea jele. CONACHI, P. 163. Sărmănica, vai de ea, Șede-ntr-un vîrf de nuia (Aluna).