Definiția cu ID-ul 940282:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SĂRĂCIE, (2) sărăcii, s. f. (În opoziție cu bogăție) 1. Lipsa mijloacelor necesare existenței; starea celui sărac. «Domnu Preda» lupta cu sărăcia și, într-o căsuță închiriată... își creștea din greu cei trei copii care-i împovărau văduvia. C. PETRESCU, S. 63. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul. EMINESCU, O. I 147. Te las naibei sărăcie și mă duc la vitejie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. Vorbă multă, sărăcia omului (= cine vorbește mult, pierde vremea și nu-și vede de treabă). ◊ (Personificat) Ne ține sărăcia în brațe de nici nu ne mai lasă să răsuflăm. REBREANU, R. I 198. Își lua cătinel drumul spre gazdă, unde-l aștepta sărăcia cu masa întinsă. CREANGĂ, O. A. 98. ◊ Expr. Sărăcie lucie (cu lustru sau neagră) = sărăcie mare, totală. Numai murdăria pe care o dospise soarele de vară și sărăcia cu lustru a surtucarilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 39. Măi, dar ce sărăcie lucie pe aici. CREANGĂ, P. 308. A-și vedea de sărăcie = a-și vedea de treburile proprii, a nu se amesteca în afacerile altuia. ♦ Aspect sărăcăcios. Să privim acum și la sărăcia iluminată de razele unei lumînări de seu, băgată în gîtul unui clondiri ce ținea loc de sfeșnic. EMINESCU, N. 41. ♦ Cantitate mică, nesatisfăcătoare (din ceva); lipsă. M-a scos din sărite atîta sărăcie de spirit. CAMIL PETRESCU, U. N. 17. Așa sărăcie de lemne nu s-a văzut nici la bordeiul cel mai sărăcăcios. CREANGĂ, P. 256. 2. Fig. Epitet depreciativ dat unui lucru sau unei ființe. Se ridică o sărăcie de fir de tusă și astupă gîtlejul maicii Nataliei. STĂNOIU, C. I. 195. Sărăcia de epistolă se înființa din nou, însoțită de cruda lumină a unei lămpi. M. I. CARAGIALE, C. 7. Văzuși, nene, ce bine a lovit-o sărăcia de hagiu! CARAGIALE, O. III 33.