TALGER, talgere, s. n. 1. (Astăzi rar) Taler (1). Pune atunci un talger de uscături ș-o garafă cu vin dinaintea părintelui. CREANGĂ, A. 95. Du-te sus la jupîneasa de cere un talger ș-un șervet. ALECSANDRI, T. I 178. Talgerile și păharele erau de argint. NEGRUZZI, S. I 151. ♦ Tavă, tabla. Nu ți-am spus c-acum e moda să s-aducă răvașe pe talgere? ALECSANDRI, T. 481. ◊ (Poetic) Sus, pe albastrul întunecat al cerului, luna luneca ușoară, ca un talger luminos plutitor peste ape adumbrite. MIHALE, O. 491. 2. Taler (2). Stă-n lumina matură, Ca un talger de balanță Aplecat pe-o latură. TOPÎRCEANU, B. 49. 3. (Mai ales la pl.) Taler (3). Talgerele zuruie, toba bubuie, trîmbițele tremură vesel. SADOVEANU, O. VI 231. – Variantă: talgir (ȘEZ. III 144) s. n.