teamă Toate dicționarele noastre explică pe teamă printr-un latin *tima, postverbal de la timere (singur Scriban îl înțelege ca format în romînește). Această formă *tima ar fi chiar atestată în Lex Utinensis (ALLG, VI, 1889, p. 107) și în orice caz ar putea fi reconstruită, pentru că și italiana are pe tema. Totuși, REW consideră această formă, ca și rom. teamă, ca derivate romanice, și pe drept cuvînt, după părerea mea. Într-adevăr, după ce model s-ar fi format în latinește tima? De la verbele de conjugarea a II-a nu se formează substantive decît în -or (calor de la caleo, timor de la timeo etc.). În romînește, posibilitatea de a se forma un postverbal în -a de la un verb de conjugarea a II-a e dovedită de existența lui vază de la vedea. Deoarece substantivele în -or sînt legate în linie generală de verbele de conjugarea a Il-a, iar acestea se împuținează treptat și nu li se adaugă exemple noi, substantivele în -or încetează și ele de a se înmulți și multe dispar treptat (rom. căroare, duroare etc.), ceea ce lasă locul liber pentru crearea de substantive postverbale. Un semn că formațiile în -oare sînt în scădere este și faptul că adesea între ele și verbele lor de bază se impun grave deosebiri fonetice : căroare, lingoare, mucoare au rămas izolate, lucoare și putoare s-au despărțit de luci, puți, trecute la conjugarea a IV-a; răcoare, considerat ca formație romînească, după dulcoare (PEW, DLRM), care este el însuși un latinism recent, trebuie să fie în realitate vechi, tocmai pentru că diferă prea mult de rece. Probabil că e format pe baza lui recens, luat ca participiu (cf. calens, tepens, alături de calor, tepor). Singur duhoare produce dificultate, cu atît mai mult cu cît nici nu are un verb pe lîngă el. Un argument pentru a vedea în teamă un postverbal de dată romînească este că, întocmai ca multe alte postverbale feminine, nu are plural (ducă, goană, joacă, rugă, toacă, vază etc.) : pentru a exprima ideea de plural, trebuie să folosim pe temeri.