teanc (ea dift.) n., pl. urĭ (turc. denk, tenk, d. pers. denk, strîmt; ngr. téngi, bg. denk). Clit, stofe saŭ hîrtiĭ așezate în regulă unele peste altele, dar nu legate ca’n top orĭ în balot: teancurĭ de haĭne, de cărțĭ, de bumaște. Teancurĭ-teancurĭ, în teancurĭ unele lîngă altele. V. stivă.