Definiția cu ID-ul 932947:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TEME, tem, vb. III. 1. Refl. A fi cuprins de sentimentul fricii, a simți teamă. V. speria, înspăimînta. Ca o umbră Strălucind argintiu în clara noapte S-apropie... O, nu te teme-mi zice. EMINESCU, O. IV 108. ◊ (Motivul fricii se indică prin determinări introduse prin prep. «de») Nu mă tem eu de blestem. BENIUC, V. 18. Nu mă tem de moarte, dimpotrivă. TOPÎRCEANU, B. 93. Se temea de asprimea tată-său. CREANGĂ, P. 89. (În proverbe și zicători) Apără-mă de găini, că de cîini nu mă tem, se spune despre cineva care se pretinde curajos, dar care dă semne de frică în fața celei mai mici primejdii. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopîrlă (= omul pățit e fricos). (Expr.) A se teme și de o umbră (sau de umbra lui) v. umbră. ◊ (Motivul fricii se indică printr-o completivă introdusă prin conj. «să» sau «că» ori printr-un verb la infinitiv) Singur am rămas de cînd te-ai dus Și mă tem să stau așa. D. BOTEZ, P. O. 44. Mă tem a-l mai privi: Azi, sarcastic, el ar fi Gata să-mi răspundă. COȘBUC, P. I 262. ◊ Tranz. (Rar) Tu, ce nu temi furtuna și durerea, De ce să tremuri la a mea privire? EMINESCU, O. IV 108. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pentru» sau de propoziții completive introduse prin conj. «că» sau «să», indicînd motivul îngrijorării) A fi îngrijorat, a-și face griji. De ce se teme pentru ziua de mîine? C. PETRESCU, C. V. 273. Ea numai pentru brîu se teme, Că vor afla dușmanii vreme Să-i fure-ntr-asta brîul ei. COȘBUC, P. I 123. Temîndu-se împăratul să nu i se întîmple ceva de rău, a făcut sfat. CREANGĂ, P. 85. ◊ Expr. Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., mi-e teamă că... Bine-ar fi să fie cum credeți voi, fraților, dar mă tem că noi om rămînea cu vorbele și alții cu pămînturile. REBREANU, R. I 194. De le-oi mai pune pe jaratic, mă tem că din belte s-or priface în balmuș. ALECSANDRI, T. I 31. ◊ Tranz. (Complementul indică obiectul care deșteaptă îngrijorare) Femeia, încolțită de spaimă, a început să-i teamă viața. POPA, V. 313. Frică mi-i și de-mneavoastră și-mi tem spinarea. MIRONESCU, S. A. 90. «Vai, brîul meu! – gemea copila. «Atît de mult eu l-am temut, Dar Făt-Frumos descinsu-mi-l-a!». COȘBUC, P. I 125. (Fig.) De veacuri fruntea nu ți-o temi, Ții piept cînd vin furtuni năval. IOSIF, PATR. 7. (Expr.) A-și teme cojocul v. cojoc. 3. Tranz. A bănui, a suspecta, a fi gelos (pe cineva). Se măritase de multe ori și cum o luau bărbații, o și temeau. CAMILAR, N. II 33. A dus casă grea cu Catinca. Era rea de gură și-l temea. SADOVEANU, O. VIII 89. El se făcu dîrz, începînd a-și teme nevasta. ISPIRESCU, L. 385. Că bărbatul rău mă teme, Nici de-un pas el nu-mi dă vreme. ALECSANDRI, P. P. 324.