Definiția cu ID-ul 932965:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
TEMPERAMENT, temperamente, s. n. Îmbinare caracteristică a particularităților psihice pe care le au oamenii, bazată pe starea de excitare emoțională, pe rapiditatea apariției sentimentelor și pe intensitatea lor; fire. Mușat... i-a spus o mulțime de lucruri... văzute prin temperamentul lui de pseudomilitar. GALACTION, O. I 132. Orice teorie... este condiționată de temperamentul celui care o făurește. IBRĂILEANU, S. 231. Omul cult al orașului, avînd și un temperament poetic, se duce la țară să vază cîmpiile galbene de grîu. GHEREA, ST. CR. III 285. ♦ Energie vitală, capacitate de avînt, elan. Un tînăr talentat... și plin de temperament. CAMIL PETRESCU, T. II 11.