templu n. 1. edificiu consacrat divinității, unei divinități oarecare (v. bărăție, biserică, capiște, geamie, havră); 2. monument religios ridicat la Ierusalim de Solomon, distrus de Nabucodonosor, rezidit de Zorobabel, refăcut de Herod cel Mare și distrus de Titu (70 d. Cr.); 3. se zice, în special de bisericile neortodoxe, protestante și mozaice.