*terén n., pl. urĭ și e (fr. terrain, d. lat. pop. *terránum, cl. terrénum, teren, terrénus, de pămînt. V. țară). Oare-care întindere de pămînt: o casă cu un vast teren. Fel de pămînt de exploatat: teren arabil, petrolifer. Geol. Fel de pămînt după originea luĭ: teren de aluviune. Fig. Starea (dispozițiunea) spiritelor, oameniĭ cu care aĭ a face: a sonda, a cunoaște terenu. Situațiune bună, credit, stimă publică: a cîștiga teren asupra unuĭ adversar. Situațiune bună (saŭ rea) lucrurĭ în care te pricepĭ (orĭ nu): a fi pe terenu tăŭ, a te pune pe un teren bun (saŭ răŭ). Domeniŭ, cîmp de lucru: a lucra pe (saŭ în) terenu filologiiĭ. A ĭeși pe teren, a te bate în duel. A rămînea pe teren, a muri în duel.