TERIBIL, -Ă, teribili, -e, adj. 1. Care inspiră groază; groaznic, îngrozitor. Acolo, în coastele dealurilor, săpa de luni de zile lucrările teribilelor războaie moderne. SADOVEANU, O. VIII 170. Se-mbulzeau în pieptu-i teribile furtune. MACEDONSKI, O. I 260. Tirania este forma teribilă a despotismului. BOLINTINEANU, O. 258. 2. (Familiar) Extraordinar, formidabil, grozav, strașnic. Ca un teribil artist, înconjurat de operele sale, se află Oltul în mijlocul drumului pe care și l-a rupt cu violență din munte. BOGZA, C. O. 98. Vorbește mult, vede tot, e ironică. E teribilă. SEBASTIAN, T. 63. De ce nu renunți și tu odată pentru mine la teribilele voastre afaceri? REBREANU, R. I 175. ♦ (Adverbial, legat de un adjectiv prin prep. «de» exprimă ideea superlativului) Foarte, extrem de... Eram teribil de grăbit și iată! nu mai sînt. C. PETRESCU, A. R. 14.