TERMEN s. m. (< lat. terminus, cf. fr. terme): 1. (în limbajul comun) cuvânt, vorbă. În raport cu sfera vocabularului pe care o reprezintă, întâlnim: t. populari, t. dialectali (regionali), t. de jargon, t. de argou, t. literari, t. neologici etc. 2. (în limbajele speciale) cuvânt propriu unei anumite științe, care servește la exprimarea unei noțiuni specifice. În raport cu aceste noțiuni, cu domeniile de activitate în care se folosesc, se disting următoarele categorii: t. lingvistici, t. geografici, t. tehnici, t. istorici, t. științifici, t. sportivi etc. ◊ ~ regent: t. de care depinde sintactic o parte de propoziție secundară sau o propoziție subordonată (v. cuvânt regent). ◊ ~ introductiv: t. care introduce în propoziție sau în frază o unitate sintactică (v. cuvânt introductiv). ◊ ~ corelativ: t. care intră în corelație sintactică cu un alt t. din cadrul frazei (introductiv), într-o relație de interdependență (v. cuvânt corelativ). v. și cuvânt.