testament sn [At: N. TEST. (1648), (prefață) 473 / V: (îrg) ~mânt (Pl: ~ure), (înv) -om, ~um, ~tăm~, teștamentom, tește~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat testamentum, ger Testament, fr testament, mg testamentum, testamentom] 1 Act juridic unilateral, personal și solemn prin care cineva își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea avutului său Si: (înv) diată, tocmeală (43). 2 (Reg) Joc practicat la priveghi, în care un bătrân e pus să numească flăcăii și fetele cărora le lasă moștenire diferite lucruri, arătate celor de față, fară ca el să le vadă. 3 (Înv) Lege. 4 (Înv) Legislație. 5 (Îs) Vechiul ~ sau ~ul (cel) Vechi Prima parte a Bibliei cuprinzând textele sfinte referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (până la nașterea lui Hristos). 6 (Îs) Noul ~ sau ~ul cel Nou A doua parte a Bibliei cuprinzând evangheliile și alte scrieri religioase (posterioare nașterii lui Hristos). 7 (Înv) Hotărâre definitivă. 8 (Înv; spc) Dispoziție privitoare la cler, dată de domnitor în înțelegere cu capul bisericii. 9 (Înv; fig; irn) Lucru sigur, care nu poate fi pus la îndoială. 10 (Ltî; rar) Dovadă (1). 11 (Îs) ~ olograf Testament (1) scris în întregime, datat și semnat de testator. 12 (Îs) ~ autentic Testament (1) întocmit de către un funcționar de stat, cu formalitățile cerute de lege.