Definiția cu ID-ul 933762:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
TICLUI, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aranja, a așeza, a întocmi, a înjgheba. În curtea lor, sau pe un loc viran, cu răchită adusă din balta de la Fundeni, ticluiau mustăria. PAS, Z. I 170. Cînd au scos afară toată zestrea, flăcăii... ticluiesc lăvicerile ș-apoi pernele. SEVASTOS, N. 161. Să trecem înainte, uitînd miniaturile scălîmbate și ticluite de prin cărțile didactice ale secolului de mijloc. ODOBESCU, S. III 167. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventînd, născocind). Fără Lazăr în curtea sa, Filică și-ar fi făcut de cap, și ar fi ticluit și mai bine și mai nestingherit uneltirile. MIHALE, O. 162. Deși ar fi putut să ticluiască un șirag de amănunte... îl rodea totuși ambiția acuma să se documenteze. REBREANU, I. 59. Se înșela singură, ticluind după plac alte gînduri. CONTEMPORANUL, VIII 195. ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a-și potrivi spusele pentru a le da aparența de adevăr. E greu să te deprinzi a minți pe alții; după ce te-ai deprins o dată, n-ai să-ți mai bați capul cum s-o ticluiești. SLAVICI, N. II 259. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). Aplecat pe-o masă în cancelarie, ticlui pe-o carte poștală următoarele rînduri. MIRONESCU, S. A. 128. Un scriitor de talent poate oricînd să ne ticluiască un bun articol serios. VLAHUȚĂ, O. A. II 234. Deocamdată, însă, Huțu nu era decît scriitor la consistoriu, ticluia circulări, aduna date. SLAVICI, N. I 201.