TIP (< fr. type < lat. typus < gr. typos, model) Într-o operă literară, personajul care sugerează trăsăturile generale caracteristice ale unei categorii sociale sau umane. O întreagă varietate de tipuri se întîlnește în literatura epică și dramatică (ex. tipul avarului, al zgîrcitului, al parvenitului, al muncitorului, al țăranului, al revoluționarului, al anarhistului, al conservatorului, al intelectualului, tipul comunistului etc.). Oricît ar fi de numeroase, trăsăturile generale, definitorii, ale unei întregi categorii sociale sau umane, nu le aflăm integral întruchipate în personajul care sugerează categoria respectivă. Arta de a întruchipa aceste însușiri, devenite tipice, nu este aceeași, ci de o mare diversitate, în funcție de individualitatea artistică a autorului, de epocă, de genul artei etc. Rezultă de aici conceptul de tip artistic considerat ca o sinteză teoretică în artă. „Înțelegem deci printr-un tip artistic acea clasă logică în care sînt coordonate toate operele artistice diferențiate analog cu structura lor după natura înrudită a valorilor pe care aceasta le cuprinde.” (T. Vianu, Estetica) Tipizarea în artă este o problemă complexă, cu implicații în legătură cu viața, cu dezvoltarea concretă a literaturii. Ea constituie una din legile fundamentale ale artei indisolubil legate de capacitatea de a crea caractere individuale. După Gorki, artistul trebuie sa știe să generalizeze și să tipizeze fenomenul care se repetă în realitate.