TOCMI, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. A discuta asupra prețului unei mărfi, a căuta să cazi la învoială pentru a cumpăra sau a vinde ceva; a se tîrgui, a se precupeți. În pragul mai tuturor prăvăliilor sînt musafiri care se tocmesc îndîrjit. CAMIL PETRESCU, O. I 640. Se tocmește cu tata și cad la învoială: o să ne dea trei duble de grîu. STANCU, D. 108. În alte prăvălii... se tocmesc pentru marfă. id. ib. 385. ◊ Tranz. (Complementul indică marfa în discuție) Poate s-or înțelege bădia și cu Bibescu și mi-or tocmi niște haine. SADOVEANU, P. M. 43. Tocmea, precupețea... fînul, orzul ori făina. GALACTION, O. I 110. Noi murguțu vom tocmi Și pînă ne-om învoi, Amîndoi că vom cinsti. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 487. 2. Tranz. (Învechit) A angaja (ca slugă, lucrător etc.). Pentru asta tocmește și plătește lăutari. STANCU, D. 169. De vreme ce Alecu iubește mult a zugrăvi, de aceea, babacă, te-aș ruga ca să-i tocmești un dascăl de zugrăvit. KOGĂLNICEANU, S. 86. ◊ Refl. Alți oameni, cei săraci care se tocmiseră toată viața lor ciobani la chiaburi... cunoșteau cărările ocolite. DUMITRIU, N. 197. Nu voia să se tocmească nicăieri, nu voia să muncească nimic. SADOVEANU, O. VII 358. Cît să-ți dau pe an ca să te tocmești la mine? CREANGĂ, O. A. 189. ♦ (Cu privire la lucruri, mijloace de transport etc.) A închiria. Nu aveau trăsura lor și nici măcar cu ce să tocmească una din Piața Teatrului. PAS, L. I 104. Maică, inimă de piatră, Tocmește-ți un car cu plată Și mai ai la mine-o dată. BIBICESCU, P. P. 89. 3. Tranz. (Învechit) A pune în rînduială, a așeza într-o anumită ordine; a orîndui, a potrivi, a aranja, a întocmi. Își chemă oastea și o tocmi pre ea. ISPIRESCU, M. V. 37. Auzind gloatele de venirea lui Făt-Frumos, veneau droaie să se scrie la oaste... Făt-Frumos le tocmi și le învăță cum să meargă la război. id. L. 111. ◊ Refl. A doua zi... alaiul domnesc se tocmi, cu boierii mari și mici înainte, călări pe cai aleși. SADOVEANU, O. VII 71. ♦ A așeza, a pune (ceva sau pe cineva) într-un anumit loc; a fixa, a instala. Și-n biserici mă tocmesc, Cu aur mă zugrăvesc Și cu toții mă cinstesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 508. ♦ Refl. A se așeza, a se instala, a se cuibări. Apoi se tocmește și el mai bine și adoarme. SBIERA, P. 143. 4. Tranz. (Regional, cu privire la lucruri) A drege, a repara, a reface. Cum îi zări că vine boierul... să te faci că tocmești straturile și că îndrepți cărările. SBIERA, 159. Dar s-a rupt grindeiu-n două, Grindeiul pîn’ l-am tocmit, S-a gătat de plugărit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. ♦ A potrivi, a așeza. Ionu Bodii își tocmea pușca și începea să buciume. AGÎRBICEANU, S. P. 17. Sucește De trei ori capu-i luminat... Începe-apoi la descîntat, Tocmindu-și barba ca păunul. COȘBUC, P. II 228. ♦ (Învechit) A liniști, a potoli, a domoli, a astîmpăra. Drăguță, drăguță, Nu fi tu nebună, Ci mergi de-l cunună, Cu dînsul cinstește, Inima-i tocmește. SEVASTOS, C. 188. 5. Tranz. (Învechit) A întocmi, a pune la cale, a înjgheba, a alcătui, a organiza, a constitui. Să găsim și pe ceilalți emigranți și să tocmim un comitet. GHICA, A. 243.