TONTĂLĂU, tontălăi, s. m. (Regional) Tont, prost, prostănac, bleg, neghiob. Nici lumea-ntreagă n-a fi în stare să săvîrșească lucrul acesta într-o noapte și iată că tontălăul iesta de Ion l-au făcut singur. SBIERA, P. 159. – Variantă: tăntălău (C. PETRESCU, R. DR. 21, MARIAN, O. I 113) s. m.