*torént n., pl. e, și m., ca și curent (lat. tórrens, -éntis, arzător, impertuos, d. torrére, tostum, a arde, a usca. V. torid). Șivoĭ. pîrăŭ impetuos la munte saŭ produs de o ploaĭe subită la cîmp. Fig. Mare aflux, șiroĭ: un torent de lacrămĭ, de insulte. Forță impetuoasă: torentu barbarilor în evu mediŭ.