TOROPEALĂ, toropeli, s. f. I. 1. Stare de moleșeală, de buimăceală (premergătoare somnului); somnolență, aromeală. Încercase de trei ori să adoarmă și de trei ori se trezise din toropeală, înăbușindu-se, asudată, visînd urît. DUMITRIU, N. 132. Mă scufundasem iar în toropeala febrei și visului. SADOVEANU, A. L. 204. Așa, măi oameni, zise Miron liniștit, ca și cînd înjurătura argatului l-ar fi smuls dintr-o toropeală. REBREANU, R. I 145. 2. Visare, reverie. Și-n toropeala asta dulce, a noastre inemi amîndouă Se-ngemănau de duioșie, ca două lacrime de rouă. ANGHEL, Î. G. 31. Să mă trezească din toropeala sentimentală în care mă cufundasem. HOGAȘ, M. N. 184. Ceasuri întregi... rămînea în legănarea unui vis minunat, în această toropeală leneșă, adîncă. VLAHUȚĂ, O. A. 118. 3. Lîncezeală, apatie. Căzut într-o continuă toropeală, el viețuia totuși, dar numai în trecut. BART, E. 345. II. Căldură mare, arșiță, dogoare, zăpușeală. Toropeala din afară e copleșită de toropeala dinlăuntru. STANCU, D. 197.