TOTALITATE, totalități, s. f. Numărul complet al lucrurilor sau al ființelor în discuție; ansamblul lucrurilor sau al ființelor legate între ele. [Bălcescu] știe că orice fapt istoric particular aparține unei totalități și că își primește întreaga semnificație numai din legăturile lui. L. ROM. 1953, nr. 1, 36. ♦ Tot (fără să mai rămînă nimic). O masă lichidă, enormă și compactă se prăbușește în totalitatea ei între două rînduri de munți, despicați pînă în temelie. BOGZA, C. O. 336. Spațiul însuși este forma cea mai subtilă și cea mai puternică a mișcării, fiindcă străbate orice corp și ocupă totalitatea universului în infinit și eternitate. MACEDONSKI, O. IV 152. A înțelege acea parte a operei lui Coșbuc... înseamnă... a pricepe mai bine totalitatea creațiunii lui. GHEREA, ST. CR. III 386.