TOTUȘI conj. Cu toate acestea, în ciuda celor spuse, fără a ține seamă de cele anterioare. Înfățișarea cerului prevestea o ploaie mare. Totuși trebuia să plec. GALACTION, O. I 78. Aș fi vrut totuși să spun și eu două vorbe. CAMIL PETRESCU, U. N. 10. Și vezi, eu totuși am venit. REBREANU, R. I 244. Și dacă luna bate-n lunci Și tremură pe lacuri, Totuși îmi pare că de-atunci Sînt veacuri. EMINESCU, O. I 188. ◊ (Precedat de «și») Și totuși durerea ei îmi era străină. CAMIL PETRESCU, U. N. 417. Toată ziua sînt flămîndă și totuși mă îngraș. C. PETRESCU, C. V. 207. Să ai ceva de spus pe lume, și nicăieri să n-o poți spune, Cind alții n-au nimic, și totuși vorbesc în orice ocaziune. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 11. ◊ (Precedat de «dar») D-ta, moș Nichifor, ești om purtat, știi mai bine decît mine, dar totuși te rog să mîi cu băgare de samă, ca să nu-mi prăvăli nora. CREANGĂ, P. 115. ◊ (În corelație cu deși) Deși n-avea gîtul gros, încît i s-ar fi potrivit chiar și un număr mai mic, totuși domnu Tase avea grija să-și cumpere totdeauna gulere largi. BASSARABESCU, V. 45.